Cafeneaua Tontine

Clădirea Tontine în 1850 (Clădirea Tontine în 1850 – intersecția de nord-vest dintre Wall Atreet și Water Street; un omnibus al liniei de feribot Broadway-Wall-Street în trecere)

Ultimul dintre cafenelele celebre din New York a purtat numele Cafeneaua Tontine. Timp de mai mulți ani după incendiul de la cafeneaua Merchants, în 1804, a fost singura cafenea notabilă din oraș.

Simțind că ar fi nevoie de o cafenea mai comodă pentru desfășurarea diferitelor afaceri, 150 de negustori au înființat, în 1791, cafeneaua Tontine. Această acțiune a avut ca model afacerea inițiată în Franța în 1653 de către Lorenzo Tonti, cu mici variații. Conform planului Tontine New York, acțiunile fiecărui titular reveneau automat acționarilor supraviețuitori în asociere, în locul moștenitorilor săi. Au fost 157 acționari inițiali, și 203 de acțiuni în valoare de 200 lire sterline fiecare.

Niblo Garden (Niblo Garden, Broadway și Prince Street, 1828)

Managerii au cumpărat casa și lotul de teren pe colțul de nord-vest de pe Wall Street și Water Street, unde se aflase inițial cafeneaua Merchants, plătind 1970 lire sterline. Au dobândit apoi următoarele loturi adiacente de pe Wall Street și Water Street, plătind 2510 lire sterline pentru prima, și 1.000 de lire sterline pentru cea din urmă.

Piatra de temelie a noii cafenele a fost pusă pe 5 iunie 1792; și un an mai târziu după a doua zi, 120 domni se găseau la un banchet în cafeneaua terminată pentru a sărbători evenimentul anului anterior. John Hyde a fost primul proprietar. Casa a costat 43.000 dolari.

cafea Relics of Dutch New York (Set pentru cafea Relics of Dutch New York – Muzeul Van Cortlandt)

O istorie contemporană despre modul în care arăta cafeneaua Tontine în 1794 este furnizat de un englez vizitând New York la acea dată:

”Taverna și cafeneaua Tontine este o clădire frumoasă și mare din cărămidă; urci șase sau opt trepte sub un portic, într-o sală largă, care este Bursa de Valori din New York, unde se găsesc toate chilipirurile. Aici sunt două registre ținute, ca la Lloyd [din Londra] sosirea și eliberarea fiecărei nave. Această casă a fost construită pentru cazare de către acționarii Tontine cu câte două sute de lire sterline fiecare. Acțiunile sunt păstrate de D-l Hyde, un fost negustor de textile de la Londra. Te poți caza și mânca acolo la o masă comună, și vei plăti zece șilingi pe zi, indiferent dacă iei masa sau nu.”

Vauxhall Garden (Vauxhall Garden din New York în 1803 – de pe un vechi imprimeu)

Piața de capital avea sediul în cafeneaua Tontine în 1817, și organizația timpurie a devenit New York Stock Exchange. Aceasta a fost mutată în 1827 în Merchants Exchange Building, unde a rămas până când acea clădire a fost distrusă de un incendiu în 1835.

S-a stipulat în articolele originale ale Asociației Tontine că respectiva casă să fie păstrată și folosită ca o cafenea, iar acest acord a fost respectat până în anul 1834, atunci când, cu permisiunea Curții din Chancery, s-a transformat în birouri de afaceri mai generale. Această schimbare s-a datorat competiției oferite de Merchants Exchange, la mică distanță de Wall Street, care a fost deschisă imediat după finalizarea clădirii cafenelei Tontine.

Odată cu dezvoltarea orașului, birourile de afaceri inițiale ale cafenelei Tontine au devenit necorespunzătoare; și prin anul 1850 a apărut o nouă clădire cu cinci etaje, care a costat 60.000 dolari. Între timp clădirea și-a pierdut caracteristicile sale originale de cafenea. Această nouă structură Tontine se spune că a fost prima cladire de birouri imobiliare în New York City. Astăzi, locul este ocupat de o clădire mare de birouri moderne, care păstrează încă numele de Tontine. Aceasta a fost deținută de John B. și Charles A. O’Donohue, bine cunoscuți comercianți de cafea din New York, până în 1920, când a fost vândută pentru 1.000.000 dolari lui Federal Sugar Refining Company.

Cafeneaua Tontine nu figura atât de proeminent în evenimentele istorice ale națiunii și orașului precum vecina sa, cafeneaua Merchants. Cu toate acestea, a devenit Mecca pentru vizitatori din toate colțurile țării, care nu considerau șederea lor în oraș completă decât după ce vizitau cel puțin ceea ce era atunci una dintre clădirile cele mai pretențioase din New York. Cronicarii cafenelei Tontine spun mereu că cei mai mulți dintre liderii națiunii, împreună cu vizitatori distinși din străinătate, au luat loc în sala mare a cafenelei la un moment dat pe perioada carierei lor.

Buletinele despre lupta lui Hamilton pentru viață de după duelul fatal forțat cu Aaron Burr au fost postate chiar pe zidurile cafenelei Tontine.

Schimbarea cafenelei Tontine într-o clădire pur mercantilă a marcat sfârșitul erei cafenelelor din New York. Bursele și clădirile de birouri au luat locul afacerilor derulate în cafenele; cluburile au fost organizate pentru a avea grijă de funcțiile sociale; iar restaurantele și hotelurile au apărut pentru a răspunde nevoilor de băutură și mâncare.

Grădinile de agrement

A fost o încercare cu destul de mare succes introducerea, inspirată de Londra, a ideii grădinilor de agrement în New York. În primul rând, grădinile de ceai au fost adăugat la multe dintre taverne deja prevăzute cu săli de dans. Apoi, la marginea orașului, au fost deschise grădinile Vauxhall și Ranelagh, numite astfel după celebrele lor prototipuri de la Londra. Prima grădină Vauxhall (au existat trei cu acestnume) a fost pe Greenwich Street, între străzile Warren și Chambers. În față se găsea North River, care oferea o vedere frumoasă spre Hudson. Inițial denumiră grădina Bowling Green, și-a schimbat numele în Vauxhall în 1750.

Ranelagh se găsea pe Broadway, între străzile Duane și Worth, pe locul unde mai târziu a apărut Spitalul New York. Din anunțurile din acea perioadă (1765-1769), aflăm că au existat concerte ale unor fomrmații de două ori pe săptămână, la Ranelagh. Grădinile erau folosite “pentru a lua micul dejun, precum și pentru divertismentul de seară al doamnelor și domnilor.” Exista o sală imensă în grădină pentru dans. Ranelagh a durat douăzeci de ani. Cafeaua, ceaiul, și rulourile calde puteau fi comandate în grădinile de agrement la orice oră din zi. Focurile de artificii erau prezente la grădinile Ranelagh și Vauxhall. Cea de a doua Vauxhall a apărut în apropiere de intersecția străzilor Mulberry și Grand, în 1798; a treia a apărut pe Bowery Road, aproape de Astor Place, în 1803. Biblioteca Astor a fost construită pe locul său în 1853.

William Niblo, proprietarul anterior al cafenelei Bank din Pine Street, a deschis, în 1828, o grădină de agrement pe care a numit-o Sans Souci, pe locul unei clădiri de circ numită Stadium pe Broadway și Prince Street. În centrul grădinii a rămas stadionul, care a fost folosit la spectacole de teatru de “un caracter homosexual și atractiv.” Mai târziu, el a construit un teatru mai pretențios cpe Broadway. Interiorul grădinii era “spațios, și împodobit cu arbuști și alei, luminat cu ghirlande de lămpi.” Aceasta a fost, în general, cunoscută sub numele de grădină lui Niblo.

Printre alte grădini de agrement bine-cunoscute din vechiul New York au fost grădinile Cherry a lui Contoit, mai târziu grădina New York, și grădina lui Cherry, pe vechiul Deal Cherry.

Tavernă și însemnele băcanilor(Tavernă și însemnele băcanilor utilizate în vechiul New York)

Exchange Coffee House

Din cauza numelui său, Exchange Coffee House este considerată a fi fost situată la marginea lui Broad Street, aproape de mare și în apropiere de Long Bridge din acele zile. La acel moment această zonă a fost centrul de afaceri al orașului, și aici se tranzacționau schimburi comerciale.

Faptul că Exchange Coffee House a fost singura de acest gen din New York în 1732 se deduce din anunțul în acel an a unei întâlniri a comitetului de conferințe a Consiliului și Adunării generale “la cafenea.” În confirmare aparentă cu această concluzie, este reclama din 1733 în New York Gazette prin care se solicită returnarea “butoane de manșetă pierdute la domnul Todd, alături de cafenea.” Înregistrările din acele zile arată că un anume Robert Todd a păstrat celebra tavernă Black Horse, care a fost situată în această parte a orașului.

Din nou auzim de Exchange Coffee House în 1737, și se pare că în aceeași locație, când este menționată într-o evidență a “plotului Negro” ca fiind alături de taverna Fighting Cocks de la Long Bridge, la mjarginea lui Broad Street. De asemenea, în același an este numită ca locul licitației publice a terenului situat pe Broadway.

În acea perioadă Exchange Coffee House a devenit practic o cameră de licitație oficială al orașului, precum și locul pentru a cumpăra și a bea cafea. Mărfuri de multe feluri, de asemenea, au fost cumpărate și vândute acolo, atât în ​​casă cât și pe trotuar, în fața sa.

Merchants Coffee House

În anul 1750, Exchange Coffee House a început să-și piardă prestigiul îndelung, iar numele său a fost schimbat în cafeneaua și taverna Gentlemen’s Exchange. Un an mai târziu a migrat pe Broadway sub numele de cafebeaua și taverna Gentlemens’. În 1753 a fost mutată din nou, în Hunter’s Quay, care se afla pe ceea ce este acum Front Street, undeva între actualul Old Slip și Wall Street. Celebra cafenea veche pare să se fi închis cam în acest timp, ceea ce a grăbit, fără îndoială, apariția unei noi afaceri, cafeneaua Merchants, care avea să devină cea mai cunoscută în New York, și, potrivit unor scriitori, cea mai vizibilă în istoria Americii.

Nu este sigur când anume s-a deschis cafeneaua Merchants. Daniel Bloom, un marinar, în 1737 a cumpărat taverna Jamaica Pilot Boat de la John Dunks și a numit-o cafeneaua Merchants. Clădirea se afla pe colțul de nord-vest a actualei Wall Street și Water (apoi Queen) Street; și Bloom a fost proprietarul acesteia până la moartea sa, la scurt timp după anul 1750. El a fost urmat de căpitanul James Ackland, care în scurt timp a vândut-o lui Luke Roome. Acestă din urmă a vândut clădirea în 1758 lui Dr. Charles Arding. Doctorul a închiriat-o doamnei Maria Ferrari, care a continuat în calitate de titular până când s-a mutat, în 1772, în mai noua clădire peste drum, construită de William Brownejohn, pe colțul de sud-est a lui Wall Street și Water Street. Doamna Ferrari a luat cu ea patronajul și numele cafenelei Merchants, iar clădirea veche nu a mai fost folosită drept cafenea.

Clădirea care a gîzduit cafeneaua Merchants originală era o structură cu două etaje, cu un balcon pe acoperiș, tipic arhitecturii de mijlocul secolului XVIII în New York. La primul etaj era un cafe-bar și separee descrise ca având legătură cu cafeneaua King’s Arms. Etajul al doilea avea camere tipic lungi pentru adunări publice.

Cât timp cafeneaua a fost proprietatea lui Bloom a trebuit să ducă o luptă îndelungată și grea pentru a câștiga în fața lui Exchange Coffee House, care a fost înfloritoare în acel moment. Dar, fiind situată in apropiere de Meal Market, unde comercianții aveau obiceiul de a se aduna în scopuri comerciale, a devenit treptat locul de intalnire al orașului, în defavoarea lui Exchange Coffee House, situată mai departe în jos pe malul apei.

Cafeneaua Merchants(Cafeneaua Merchants (din dreapta), așa cum apărea în 1772-1804 – Cafeneaua originală cu acest nume a fost deschisă în nord-vestul intersecției dintre Wall Street și Water Street în cca. 1737, afacerea fiind mutată în sud-estul intersecției în 1772)

Văduva Ferrari a prezidat cafeneaua originală Merchants paisprezece ani, până când s-a mutat peste drum. Era o femeie de afaceri energică. Chiar înainte de a fi gata de a deschide noua cafenea, a anunțat vechii patroni că va da petrecere, la care se vor servi punch, vin, șuncă rece, limbă, și alte delicatese ale zilei. Evenimentul a fost notat în mod corespunzător în ziare, unul din ele afirmând că “situația agreabilă și eleganța noii cafenele a făcut din ea un loc plăcut de companie.”

Doamna Ferrari să se ocupe de ea până în mai 1776, atunci când Cornelius Bradford a devenit titular. În anunțul său de schimbare a proprietății, acesta a spus, “Mințile inteleligente interesante vor fi atrase cu grijă și cea mai mare atenție va fi acordată la sosirea navelor, atunci când comerțul și navigarea își vor relua cursul.” El s-a referit la embargoul complet al comerțului în Europa îndurat de coloniști. Când trupele americane s-au retras din oraș în timpul Revoluției, Bradford a mers, de asemenea, la Rhinebeck pe Hudson.

În timpul ocupației britanice, cafeneaua Merchants a fost un loc de intensă activitate. Ca și mai înainte, a fost centrul comercial, și sub regimul britanic a devenit, de asemenea, locul în care navele erau vândute. Camera de Comerț a reluat sesiunile sale în camera lungă de sus în 1779, suspendate din 1775. Camera a plătit doamnei Smith, proprietăreasa la momentul respectiv, cincizeci de lire pe an chirie pentru utilizarea camerei.

În 1781 John Stachan, pe atunci proprietar al tavernei Queen’s Head, a devenit proprietar al cafenelei Merchants, și a promis într-un anunț public “să acorde o atenție nu numai cafenelei, dar și tavernei, și să facă distincția între tavernă și cafenea, asigurând cel mai bun și continuu suport. Micul dejun de la șapte la unsprezece, supe și gustări de la unsprezece la unu jumătate. Ceai, cafea, etc., upă-amiaza, ca în Anglia.” După terminarea războiului, Cornelius Bradford a venit a reluat proprietatea asupra cafenelei.

Bradford a schimbat numele cafenelei în New York, dar publicul a continuat să o numească la fel ca înainte, și proprietarul în curând a renunțat la noua denumire. Ținea o listă cu date despre activitatea nautică, oferind numele navelor care sosesc și pleacă, și înregistrând porturile lor de navigație . El a deschis, de asemenea, un registru cu cetățenii care se întorc, “unde acum orice domn care locuiește în oraș”, afirma în reclama sa, “poate introduce numele și adresa sa de domiciliu.” Acest lucru pare să fi fost prima încercare a unui catalog al orașului. Prin energia depusă Bradford a făcut curând din cafeneaua Merchants centrul de afaceri al orașului. Când a murit, în 1786, a fost jelit ca unul dintre cei mai importanți cetățeni. Înmormântarea lui a avut loc la cafeneaua pe care a consud-o atât de bine.

Cafeneaua Merchants a continuat să fie principalul loc de adunare publică până când a fost distrusă de un incendiu în 1804. Pe parcursul existenței sale a fost o figură proeminentă în multe dintre evenimentele istorice locale și naționale, prea numeroase pentru a le înregistra aici în detaliu.

Câteva dintre faimoasele evenimente au fost: citirea ordinului cetățenilor, în 1765, avertizându-i să oprească revoltele împotriva Legii Stamp; dezbaterile pe această temă de a nu accepta loturi de mărfuri din Marea Britanie; demonstrația Fiilor Libertății, uneori numiți “Băieții Libertății”, efectuată înaintea căpitanului Lockyer a navei de ceai Nancy care a fost întoarsă de la Boston și a încercat să descarce marfa în New York în 1774; adunarea generală a cetățenilor pe 19 mai 1774, pentru a discuta un mijloc de comunicare cu colonia Massachusetts pentru a obține eforturi coordonate în rezistența împotriva opresiunii Angliei, de unde a rezultat scrisoarea sugerând un congres al deputaților din coloniile și apelul pentru o “Uniune virtuoasă și curajoasă;” întâlnirea în masă a cetățenilor în zilele imediat următoare luptelor de la Concord și Lexington în Massachusetts; și formarea Comitetului O Sută de administrare a afacerilor publice, au făcut din cafeneaua Merchants practic sediul guvernului.

Când armata americană a staționat în oraș în 1776, cafeneaua a devenit sediul ofițerilor de armată și marină. Gloria ei a culminat pe 23 aprilie 1789, atunci când Washington, primul președinte ales recent al Statelor Unite, a fost întâmpinat oficial la cafenea de guvernatorul statului, primarul orașului, și ofițerii municipali mai mărunți.

Cafeneaua Merchants s-a distins mult timp ca loc de întâlnire pentru societăți și loje. În plus față de organizațiile pur comerciale care se adunau în sala sa lungă, aceste organisme se întâlneau în mod regulat acolo în perioada lor început: Societatea de Arte, Agricultură și Economie; Cavalerii din Corsica; Comitetul New York de Corespondență; Societatea Marină New York; Camera de Comerț a statului New York; Loja 169, Masonii Liberi și Acceptați; Societatea Whig; Societatea Spitalului New York; Societatea Sf. Andrei; Societatea Cincinnati; Societatea Fiilor Sf. Patrick; Societatea pentru Promovarea Manumisiunii Sclavilor; Societatea pentru Ameliorarea Debitorilor Bolnavi; Societatea Călugărilor Negri; Rangerii Independenți; și Republicanii Federali.

Aici au venit, de asemenea, oamenii care, în anul 1784, au format Bank of New York, prima instituție financiară din oraș; și aici a avut loc, în 1790, prima vânzare publică a stocurilor de către brokeri autorizați. Aici, de asemenea, a avut loc ședința de organizare a abonaților la cafeneaua Tontine, care în câțiva ani s-a dovedit a fi un demn rival.

Unele cafenele mai putin cunoscute

Înainte de vorbi de celebra cafenea Tontine ar trebui remarcat faptul că Merchants a luat oarecare măsuri prealabile de concurență. Timp de patru ani, cafeneaua Exchange a căutat să satisfacă nevoile comercianților de la marginea lui Broad Street. Acesta era situată în Royal Exchange, care a fost ridicată în 1752 în locul vechii Burse, și până la 1754 a fost folosită ca magazin. Apoi William Keen și Alexander Lightfoot au preluat controlul și au transformat-o în cafenea, cu o sală de dans atașată. Parteneriatul s-a terminat în 1756, Lightfoot continuând operațiunile până când a murit în anul următor, când văduva lui a încercat să continuie această activitate. În 1758 aceasta a revenit la caracterul său original de stabiliment mercantil.

Cafeneaua Tontine(Cafeneaua Tontine (a doua clădire în stânga), deschisă în 1792 – Aceasta este structura originală, în nord-vestul intersecției Wall Street și Water Street, în loculș ei prin 1850 fiind o clădire de cinci etaje, care, la rândul ei a fost înlocuită cu o modernă căadire de birouri)

Apoi acolo a ființat a fost cafeneaua Whitehall, pe care doi bărbați, Rogers și Humphreys, au deschis-o în anul 1762, cu anunțul că “o corespondență este dezvoltată la Londra și Bristol pentru a transmite cu fiecare ocazie toate publicațiile și ăamfletele publice imediat ce sunt publicate; și va exista o aprovizionare săptămânală cu ziare din New York, Boston și alte ziare americane.” Această afacere a avut o viață scurtă.

Primele evidențele ale orașului menționau frecvent cafeneaua Burns, uneori numind-o tavernă. Este posibil ca locul a fost mai mult un han decât o cafenea. Aceasta a fost patronată timp de câțiva ani de George Burns, lângă Battery, și a fost situată în vechea casă istorică De Lancey, care a devenit după aceea hotelul City.

Burns a rămas proprietar până în 1762, când cafeneaua a fost preluată de o doamnă Steele, care i-a dat numele de King’s Arms. Edward Barden a devenit proprietar în 1768. În ultimii ani a devenit cunoscută sub numele de casa Atlantic Garden. Trădătorul Benedict Arnold se spune că a locuit în vechea tavernă după dezertarea la inamic.

Cafeneaua Bank a ținut de o generație mai nouă, și a avut câteva din caracteristicile cafenelelor anterioare. Aceasta a fost deschisă în 1814 de William Niblo, faimos pentru Niblo’s Garden, și era situată la intersecția dintre William Street și Pine Street, în spatele lui Bank of New York. Cafeneaua a funcționat probabil timp de zece ani, și a devenit loc de adunare a unui cerc de comercianți proeminenți, care au format un fel de club. Cafeneaua Bank a devenit cunoscutăt pentru mesele și petrecerile sale.

Fraunces’ Tavern, cel mai bine cunoscută ca locul unde Washington și-a luat rămas bun de la ofițerii lui de armată, a fost, așa cum îi spune și numele, o tavernă, și nu poate fi clasificată în mod corect ca o cafenea. În timp ce cafeaua era servită, acolo era o cameră lungă pentru întâlniri, aproape nicio afacere nu a fost tranzacționată acolo de către comercianți. A fost în mare măsură un loc de întâlnire pentru cetățenii care căutau un md plăcut de a-și petrece timpul.

Apoi a fost cafeneaua New England abd Quebec, care a fost de asemenea o tavernă.

Clădirea Tontine în 1850(Clădirea Tontine în 1850 – intersecția de nord-vest dintre Wall Atreet și Water Street; un omnibus al liniei de feribot Broadway-Wall-Street în trecere)

Fondatorii olandezi ai New York-ului par să fi introdus ceaiul în Noul Amsterdam, înainte de a fi adus cafea. Aceasta a fost undeva pe la mijlocul secolului XVII. Există o înregistrare că în aproximativ 1668 mica burghezie bea cafea. Cafeaua și-a croit drum încet, în primul rând în case, unde a înlocuit băutura obișnuită, sau berea, la micul dejun. Ciocolata a venit cam în același timp, dar a fost mai mult un lux față de ceai sau cafea.

După capitularea New York-ului în fața britanicilor în 1674, au fost introduse rapid manierele și obiceiurile englezești. În primul rând ceaiul, și cafeaua și mai târziu, au devenit băuturile preferate în case. Din 1683 New York a devenit o piață atât de importantă pentru cafeaua verde, că William Penn, de îndată ce s-a stabilit confortabil în Colonia Pennsylvania, a trimis la New York pentru livrările sale de cafea. Era nu cu mult înainte de a apare nevoia socială pe care numai stilul cafenelelor de la Londra o putea umple.

Cafenelele din New York-ul timpuriu, ca și prototipurile lor din Londra, Paris, și alte capitale ale lumii vechi, au fost centre de afaceri, politică și, într-o oarecare măsură, de viață socială a orașului. Dar ele n-au devenit niciodată focarele de literatură ca în cazul cafenelelor franceze și engleze, în principal pentru că coloniștii nu aveau niciun scriitor profesional notabil.

Există o caracteristică remarcabilă a primelor cafenele americane, în special a celor deschise în New York, prin care fiferă de cafenelele europene. Coloniștii țineau uneori procesele de judecată în cafenelele timpurii; și de multe ori aveau loc acolo adunările generale și la ședințele de consiliu.

Cafeneaua ca forum civic

Cafenelele timpurii au fost un factor important în viață New York-ului. Cât de mult au ănsemnat aceste localuri de adunare publică pentru cetățenii săi este demonstrat de o plângere (evident concepută pentru a revigora evoluția în declina cafenelelor comerciale istorice) din New York Journal din 19 octombrie 1775, care, în parte, spunea:

”Pentru locuitorii din New York:

Sunt îngrijorat, în această perioadă de dificultăți publice și pericole, să aflu că nu avem în acest oraș niciun loc de adunare generală de zi cu zi, unde să putem auzi și comunica informații și discuta mod liber între noi despre fiecare problemă care ne privește. Un astfel de loc de adunare generală este un foarte mare avantaj în multe privințe, mai ales la o vreme ca aceasta, pe lângă satisfacția că oferă posibilitatea socializării, de care nu a fost niciodată mai mai multă nevoie ca în aceste vremuri. Pentru a răspunde la toate acestea și pentru multe alte scopuri bune și utile, cafenelele au fost universal considerate cele mai convenabile locuri de întrunire, pentru că, cu o mic cheltuială de timp sau bani, persoanele căutate pot fi găsite și li se poate vorbi, se pot face numiri, afla noile știri, și tot ce ne mai interesează să știm. Toate orașele, prin urmare, inclusiv marile orașe pe care le-am văzut în dominioanele britanice, sunt suficient încurajate pentru a sprijini una sau mai multe cafenele într-un mod amabil. Cum vine atunci că New York, orașul cel mai central și unul dintre cele mai mari și mai prospere orașe din America britanică, nu poate susține o cafenea? Este o rușine pentru oraș și locuitorii săi să fie lipsiți de o astfel de comoditate pe fondul unei lipse de suport necesar. O cafenea, într-adevăr, există, una foarte bună și confortabilă, foarte bine întreținută și ospitalieră, dar este frecventat doar de un număr neglijabil de persoane; și am observat cu surprindere că dar o mică parte din cei care o frecventează contribuie cu câte ceva la toate cheltuielile, ei vin și pleacă fără a consuma sau plăti vreun ban. În toate cafenelele din Londra se obișnuiește ca fiecare care vine să consume cel puțin un fel de cafea, sau să lase prețul unei cafele, care este o sumă rezonabilă, pentru că deținătorii acestor case au cheltuit bani cu construcția cafenelelor și furnizarea de mijloace de subzistență pentru companii, și deci fiecare care vine pentru a primi beneficiul acestor facilități ar trebui să contribuie cu ceva în schimb.

Un prieten al orașului.”

Prima cafenea din New York

Unii cronicari ale primelor zile ale New York-ului credeau că primele cafenele din America s-au deschis în New York; dar cele mai timpurii înregistrări autentificate prezentate datează din 1 noiembrie 1696, când John Hutchins a cumpărat un teren pe Broadway, între cimitirul Trinity și ceea ce este acum Cedar Street, și a construit acolo o casă pe care a numit-o King’s Arms. Față de această înregistrare, Boston poate prezenta afirmația din Istoria și antichitățile din orașul Boston a lui Samuel Gardner Drake în care Benj. Harris a vândut cărți la “Cafeneaua London” în 1689.

Prima cafenea din New York, King's Arms(Prima cafenea din New York, King’s Arms, deschisă în 1696 – Această zonă arată partea de grădină a casei vechi istorice așa cum a fost realizată de John Hutchins, aproape de Biserica Trinity, pe Broadway)

King’s Arms a fost construită din lemn, și a avut o față din cărămidă galbenă, care se spunea că a fost adusă din Olanda. Clădirea avea două etaje, și pe acoperiș era un “observator”, amenajat cu scaune, și cu o vedere splendidă a golfului, râului, și orașului. Aici se așezau frecvent după-amiaza oaspeții cafenelei.

Cafeneaua Burns(Cafeneaua Burns așa cum a apărut pe la mijlocul secolului 19 – A funcționat mulți ani pe Broadway, vizavi de Bowling Green, în vechea Casă De Lancey, devenind cunoscută in 1763 ca King’s Arms, iar mai tarziu ca Atlantic Garden House)

Părțile laterale ale camerei principale de la etajul inferior erau căptușite cu cabine, care, de dragul unei intimități mai bune, erau despărțite cu perdele verzi. Acolo își putea savura patronul cafeaua, sau o băutură mai stimulativă, și verifica corespondența în aceiași exclusivitate afectată ca și londonezii din acea vreme.

Camerele de la etajul al doilea au fost utilizate pentru întâlniri speciale de comercianți, magistrați coloniali și supraveghetori, sau public similar și de afaceri private.

Sala de întruniri pare să fi fost una dintre caracteristicile principale distinctive ale cafenelelor față de taverne. Deși ambele tipuri de case aveau camere pentru oaspeți, și serveau masa, cafenelele erau folosite în scopuri comerciale de către clienți permanenți, în timp ce tavernele erau frecventate mai mult de persoanele în tranzit. Bărbații se întâlneau la cafenea zilnic pentru afaceri, și mergeau la tavernă în scopuri conviviale sau pentru cazare. În față pe ușa de la intrare atîrna semnul “leul și unicornul luptându-se pentru coroană.”

Timp de mulți ani King’s Arms singura cafenea din oraș; sau cel puțin nicio altă cafenea nu pare să fi fost suficient de importantă pentru a fi menționată în registrele coloniale. Din acest motiv, a fost mai frecvent desemnată drept “cafeneaua” decât sub numele său, King’s Arms. Înregistrările contemporane despre arestarea lui John Hutchins la King’s Arms, și a lui Roger Baker, pentru că au vorbit cu lipsă de respect despre regele George, menționează King’s Arms, cu Baker ca proprietar. Dar se crede în general că această casă publică a fost practic o tavernă și nu o adevărată cafenea. White Lion, menționată în jurul anului 1700, a fost de asemenea o tavernă, sau un han.

New Coffee House

Pe data de 22 septembrie 1709, Journal of the General Assembly of the Colony of New York face referire la o conferință care a avut loc în “New Coffee House.” Din aproximativ această dată zona de afaceri a orașului a început să se deplaseze spre est de la Broadway la malul mării; și din această fapt se presupune că numele de “New Coffee House” indică faptul că King’s Arms a fost mutată din locația sa inițială aproape de Cedar Street, sau că posibil să-și fi pierdut întâietatea și a fost înlocuită în popularitate de către o nouă cafenea. Jurnalul nu dă locația “noii” cafenele. Indiferent de situație, numele de King’s Arms nu mai apare în evidențe până în 1763, iar apoi a avut mai mult un caracter de tavernă, sau han.

Înregistrările publice din 1709 până în 1729 nu spun nimic cu privire la cafenelele din New York. În 1725 a fost lansat ziarul de pionierat al orașului, New York Gazette, iar patru ani mai târziu, în 1729, a apărut în el o reclama în care se spunea că “un contabil competent este căutat” pentru “Cafenea.” În 1730 o altă reclamă în aceeași publicație vorbeșțte de o vânzare a terenurilor prin licitașie publică, care va avea loc la cafeneaua Exchange.

Call Now Button