(Prima referinţă tipărită despre cafea în engleză, 1598. Se vede Chaona (chaoua), în cea de a doua linie a notației de text roman al lui Paludanus.)
Călătorii și scriitorii de limba engleză din secolele XVI-XVII au fost la fel de întreprinzători ca și contemporanii lor continentali în a vorbi despre boabele de cafea și băutul cafelei. Prima referire tipărită despre cafea în limba engleză, cu toate acestea, apare ca chaoua, într-o notă a unui olandez, Paludanus, în Călătoriile lui Linschoten, o lucrare publicată pentru prima dată în Olanda, în 1595 sau 1596.
Hans Hugo (sau John Huygen) Van Linschooten (1563-1611) a fost unul dintre cei mai activi călători olandezi. În descrierea lui despre manierele și obiceiurile japoneze găsim una dintre cele mai vechi referințe despre ceai. El spune:
Modul lor de a mânca și a bea este: fiecare om are o masă, neacoperită şi fără şerveţele, și mănâncă cu două bucăți de lemn, cum fac oamenii din China: ei beau vin de orez, cu care se îmbată, și după ce mănâncă ei folosesc o anumită băutură, care este într-o oală cu apă fierbinte, pe care o beau cât de fierbinte pot ei să îndure, fie că este vorba de iarnă sau de vară.
Chiar aici Bernard Zece Broeke Paludanus (1550-1633), savant olandez și autor, profesor de filosofie la Universitatea din Leyden, el însuși un călător în toată lumea, introduce o notă care conține o referință la cafea. El spune:
Turcii au aproape același mod de băut din Chaona lor, pe care o fac din anumite fructe, pe care egiptenii au numit-o Bon sau Ban: ei iau din aceste fructe un kilogram și jumătate, și le prăjesc un pic în foc și apoi le fierb în douăzeci de kilograme de apă. Această băutură ei o beau în fiecare dimineață în camerele lor, dintr-un vas de lut, fiind foarte fierbinte, și ei spun că ea îi întărește și îi face mai rezistenţi, putându-se împotrivi astfel vântului și ajutându-i să treacă peste orice obstacol.
Van Linschooten completează apoi referirea lui la ceai, spunând:
Modul lor de a prepara carnea este diferit de al oricărei alte națiuni. Băutura încălzită de mai sus se prepară cu pulberea unei anumite plante numită Chaa, care este mult respectată, și este mult folosită de ei.
Chaa este, desigur, ceai, în dialect t’eh.
În 1599, “Sir”, Antony (sau Anthony) Sherley (1565-1630), un pitoresc domn-aventurier, primul englez care a menționat consumul de cafea în Orient, a navigat de la Veneția într-un fel de misiune persană informală proprie, să invite șahul să se alieze cu căpeteniile creștine împotriva turcilor, și, colateral, pentru a promova interesele comerciale engleze în Orient. Guvernul englez nu știa nimic de acest aranjament, l-a dezavuat, și a interzis întoarcerea sa în Anglia. Cu toate acestea, expediția a ajuns în Persia. Şi călătoria acolo a fost descrisă de William Parry, unul din partenerii lui Sherley, și a fost publicată la Londra în 1601. Este interesant deoarece conține prima referire tipărită la cafea în limba engleză folosind forma mai modernă a cuvântului. Lucrarea inițială a fost fotografiată şi se găseşte în Worth Library din British Museum.
Pasajul face parte dintr-un text despre manierele și obiceiurile turcilor (care, spune Parry, sunt “infidelii blestemaţi”) în Aleppo:
Ei stau lângă carnea lor (care este servită la ei pe pământ) precum soldaţii în tarabele lor, cu picioarele încrucişate în cea mai mare parte a timpului, petrecând ziua în banchete și cărăuşie, bând o anumită licoare, pe care o numesc Coffe, care este făcută dintr-o sămînță care seamănă mult cu sămânţa de muștar, care le intoxică rapid creierul ca şi alcoolul de la noi.
