London_panorama,_1616b

Cafeaua, ceaiul și ciocolata, au fost menționate pentru prima dată în reglementările engleze în 1660, atunci când o taxă de patru pence a fost stabilită pe fiecare galon făcut și vândut, “urmând să fie plătit de către producător.” Cafeaua a fost clasificată de Camera Comunelor la “alte băuturi bizare.”

Există o înregistrare din 1662 conform căreia “pulberea de cafea corectă” era vândută la în cafeneaua Turk’s Head din Exchange Alley pentru diverse preţuri în funcţie de tipul de cafea (boabe, măcinată, din Indiile de Est, turcească, etc.)

La un moment dat cafeaua era vândută la cinci guinee un kilogram în Anglia, și chiar patruzeci coroane (aproximativ patruzeci și opt de dolari) pentru o jumătate de kilogram.

În 1663, toate cafenelele englezeşti au fost obligate să onţină licență; taxa era de doisprezece pence. Imposibilitatea de a obține o licență era pedepsită cu o amendă de cinci lire sterline lunar pentru încălcarea legii. Cafenelele erau sub supraveghere strictă de oficiali guvernamentali. Unul dintre aceţtia a fost Muddiman, un bun om de ştiinţă și un escroc profesionist, care a anterior “se înscrisese pentru Parlament”, dar care mai târziu a devenit un spion plătit. L’Estrange, care deţinea un brevet pentru “dreptul exclusiv de inteligență”, a scris în Intelligencer că a fost alarmat de efectele negative ale “documentele obișnuite scrise în știrile Parlamentului … care transformau toate acele consilii parlamentare în judecători şi deliberatori ai cafenelelor şi ai popularelor cluburi,  în condiţiile în care nu aveau nimic de a face cu aşa ceva.”

Primul mandat regal pentru cafea a fost dat de Carol al II-lea lui Alexander Man, un scoțian care a urmat pe Generalul Monk la Londra, și a înființat o cafenea în Whitehall. Aici el însuși s-a promovat ca fiind “omul pentru cafea al lui Carol al II-lea.”

Datorită creșterii impozitelor pe ceai, cafea, și ziare, aproape de sfârșitul domniei Reginei Anne (1714) proprietarii cafenelelor au ridicat, în general, prețurile