Cafeneaua_Florian
(Celebra Caffè Florian din Piaţa San Marco, Veneția , sec.XIX)

Caffè Florian a suferit numeroase modificări, dar încă mai supraviețuiește ca unul dintre cele mai preferate cafenele din Piaţa San Marco.

Prin 1775 istoria cafenelelor a început să se repete şi în Veneția. S-a dat crezare acuzațiilor de imoralitate, viciu și corupție a cafenelelor. Consiliul celor Zece în 1775, și din nou în 1776, a solicitat Inchizitorilor Statului să eradice aceste “cancere sociale.” Cu toate acestea, cafenelele au supravieţuit la toate încercările reformatorilor de a le suprima.

Caffè Pedrocchi din Padova a fost o altă cafenea italiană timpurie care a devenit celebră. Antonio Pedrocchi (1776-1852) a fost un vânzător de limonadă care, în speranța de a atrage tinerii gay, elevii din timpul său, a cumpărat o casă veche, în ideea de a transforma parterul într-o serie de camere atractive. El şi-a investit toți banii şi împrumuturile în această afacere, dar a descoperit ulterior că nu are beciuri, indispensabile pentru a face îngheţata și băuturile la fața locului, și că pereții și podelele erau atât de vechi că s-au prăbușit atunci când au început reparațiile.

Era disperat, dar nimic nu l-a descurajat. A decis să sape o pivniță. Mare a fost surpriza sa când a aflat că respectiva casă a fost construită pe bolta unei biserici vechi, și că bolta conținea o comoară considerabilă. Titularul norocos avea astfel de ales să-și continue afacerea cu limonadă și cafea, sau să trăiască o viață ușoară. Fiind un om înțelept , el a mers pe planul său inițial și, curând, camerele sale de lux au devenit locul de întâlnire preferat pentru tinerii din vremea aceea. În această perioadă, limonada și cafeaua mergeau adesea împreună. Caffè Pedrocchi este considerată una dintre cele mai bune piese de arhitectura ridicate în Italia în secolul al XIX-lea. Construcţia sa a început în 1816, a fost inaugurată în 1831, și terminată în 1842.

Cafenele au început să se dezvolte de timpuriu şi în alte orașe italiene, în special în Roma, Florența și Genova.

În 1764, Il Caffè, un periodic de pură factură filozofică și literară, a apărut la Milano, fiind fondat de contele Pietro Verri (1728-1797). Redactorul șef a fost numit Cesare Beccaria. Obiect său era acela de a contracara influența și superficialitatea arcadienilor. Titlul publicaţiei provenea de la faptul că contele Verri și prietenii săi aveau obiceiul să se întâlnească la o cafenea din Milano ținută de un grec pe nume Demetrio. Publicaţia a supravieţuit doar doi ani.

Alte periodice cu același nume au apărut ulterior.

Cafenea-Italia-XVIIIO cafenea italiană din sec. XVIII – După Goldoni, de Zatta

La scurt timp după ce cafeaua a ajuns la Roma, potrivit unei legende mult citate, a fost din nou amenințată de fanatismul religios, care aproape a provocat interzicerea acesteia printre creștini. Anumiți preoți au apelat la Papa Clement VIII (1535-1605) să o interzică, afirmând că este o invenție a lui Satana. Ei au susținut că Răul a interzis adepților săi, musulmanii necredincioşi, folosirea vinului, fără îndoială, pentru că acesta a fost sfințit de către Hristos și folosit în Sfânta Împărtășanie, oferindu-le ca substitut acest ceai negru infernal denumit cafea. Creștinii care o beau riscă să intre într-o capcană a lui Satan care le-ar controla astfel sufletele.

Se spune că atunci Papa, curios, a dorit să cerceteze această băutură a Diavolului, cumpărând o anumită cantitate. Aroma cafelei i-a plăcut atât de mult și a fost atât de ademenitoare încât Papa a fost tentat să bea o ceașcă de cafea. Dupa ce a băut-o, el a exclamat: “De ce [să fie interzisă], băutura aceasta a lui Satana este atât de delicioasă că ar fi un păcat ca doar necredincioșii să o bea. Vom păcăli pe Satan botezând-o, și transformând-o într-o băutură cu adevărat creștină.”

Astfel, indiferent de nocivitatea pe care adversarii au încercat să a atribuie cafelei, rămâne un fapt (dacă este să credem povestea) că ea a fost botezată și proclamată ca ne-periculoasă, și “o băutură cu adevărat creștină,” de Sanctitatea Sa Papa.

Venețienii au aflat de cafea în 1585, când Gianfrancesco Morosini, magistratul orașului la Constantinopol, a raportat la Senat că turcii “beau o apă neagră atât de fierbinte cât pot ei suporta, care este infuzia unei fasole numită cavee, care se spune că posedă virtutea de a stimula oamenii.”

Dr. A. Couguet , într-o recenuie italiană, afirmă că prima ceașcă de cafea din Europa a fost sorbit în Veneția, spre sfârșitul secolului XVI. El este de părere că primele fructe de cafea au fost importate de Mocengio, care a fost numit pevere, pentru că a făcut o avere din tranzactionarea imensă de mirodenii și alte specialități din Orient.

În 1615, Pierre (Pietro) Delia Valle (1586-1652), cunoscut călător italian și autor al Călătoriilor în India și Persia, a scris o scrisoare de la Constantinopol către prietenul său Mario Schipano din Veneția:

Turcii au o băutură de culoare neagră, care în timpul verii este foarte răcoritoare, în timp ce în timpul iernii se încălzeşte şi încălzeşte corpul, rămânând mereu aceeași băutură și nu se schimbă conținutul acesteia. Ei o înghit fierbinte aşa cum o iau de pe foc, și o beau în timp îndelungat, nu la ora cinei, ci ca un fel de delicateţe şi rafinament, sorbind încet, în timp ce vorbesc cu prietenii. Nu există nicio întâlnire de unde să lipsească aceasta… Cu această băutură, pe care ei o numesc cahue, ei se distrează în timpul conversațiile lor… Aceasta se face cu boabele sau fructele unui anumit copac numit cahue. … Când mă voi întoarce, voi aduce o cantitate cu mine și o voi face cunoscută italienilor.

Call Now Button